sâmbătă, 10 august 2013

Ulita copilariei


Ma indreptam agale catre masina-mi lasata printre sutele din parcare... Damn, iar n-am fost atent exact unde am lasat-o! Trebuie sa fie undeva ai... Iat-o! Imi corectasem traiectoria cand un pusti la vreo 10-11 ani se pune in fata mea si-mi spune: 
- Cumparati-mi, va rog, si mie o carte!
Fain. Uite un om interesat de cultura! Dar cand ma uit...avea 3 carti in brate si voia sa le vanda de fapt, adica sa cumpar o carte de la el... Deci nu-l intereseaza educatia. Dezamagit il intreb:
- Cine te trimite sa vinzi carti?
- Nimeni, domnule, eu!
- Ai citit cartile astea?
- Nu, domnule!
- Si atunci de ce le vinzi? Ti le cumpar dupa ce le citesti!
Am deschis masina, am intrat... Apoi m-am razgandit brusc:
- Pustiule! Vino incoa! Stii sa citesti?
- Da, domnule! Am invatat la centru...
- Ce carti ai?
- Pai... Acestea! 
Si le rasfira ca pe un evantai... Am auzit doar al doilea titlu...
- "Ulita copilariei"...
- ... de Ionel Teodoreanu. Ai zis ca n-ai citit-o... Uite cum facem: ti-o cumpar pe asta! Cu o conditie! Sa promiti ca o citesti!
Si ii dau inapoi cartea pe care o cumparasem. Cu mainile tremurande o apuca si o baga imediat in rucsacel!
- Da, domnule, promit s-o citesc! Promit!
M-am asezat in scaun sa pornesc... Sper s-o citeasca! Si sa-l ajute cand va fi mare sa porneasca in cautarea ulitei, fiind "cel de pe urma din copiii de odinioara", la fel ca autorul... care nu a mai gasit-o niciodata...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu