Nu vei putea simti in intregime (in Romania) ideea de fan-atism fotbalistic decat daca vezi un meci cu suporterii Universitatii Craiova…
Si nu este de ajuns sa-l vezi cu ei, ci sa-l simti cu ei…sa canti cu ei, sa-ti luceasca ochii ca lor (incetosati de fumul barurilor si de berile cerute din automatism – pentru ca nimic altceva nu-i mai intereseaza decat meciul echipe lor)… sa ajungi sa strigi cand iese mingea in out “ noi, noi!”… sa-ti smulgi parul din cap la ratarile uriase ale lui Dina… “Aleeeeagaaaa Dinaaaaaaa”… sa bati in masa tot meciul ca in toba atunci cand mergi pe stadion… sa dai fuga inapoi cu “ea” nescuturata :) atunci cand din toaleta se aud strigate de bucurie…sa aplauzi ca Tavi fiecare efort sau sa zici ca un bosorog “bine, bah!” la interventiile cu “suflet si trup” ale jucatorului alb-albastru…
Craiova se leaga ca echipa… una limitata de “limitele care nu tind la infinit” ale fiecarui jucator al ei, una fara experienta meciurilor tari pentru ca acesti “copii” au crescut, dar in mediocritatea ultimelor sezoane… una ai caror atacanti/mijocasi nu se regasesc in primii executanti ai loviturilor de la 11 m… una careia ii lipsesc acesti atacanti (hai, Florine, ca e nevoie de tine!)… una din care a iesit in evidenta bine Gaman, dar presiunea l-a lovit si pe el in final… dar se leaga si asta sperie.
Ca si finalitate, meciul a fost pierdut! Insa e nevoie de rabdare (putin caracteristica oltenilor fierbinti) si de intariri. Sperante sunt. Si asta face sa creasca tensiunea fan-atismului alb-albastru!
“De bucurie rar avuram parte, in unele duminici pe la nunti…” (continuati voi!)
Semnat: fan-ul altei echipe